Este cunoscut faptul că, o perioadă îndelungată de timp organizaţiile au urmărit
prioritar obţinerea profitului în urma comercializării propriilor produse care răspundeau
unei cereri solvabile. Drept urmare, problemele relaţiilor umane din cadrul organizaţiilor
erau considerate complementare, ele fiind încredinţate unui şef de personal, care avea în acest sens o serie de responsabilităţi administrative, juridice şi disciplinare, specifice
salariaţilor.
În mod treptat însă, domeniile de activitate şi tipul preocupărilor compartimentelor de personal s-au extins, conturându-se tot mai mult finalitatea socială a
organizaţiei, fapt ce a determinat şi schimbarea locului şi rolului angajaţilor în cadrul
acesteia. În consecinţă, importanţa funcţiunii de personal a crescut, determinând
modificări chiar în structura compartimentelor respective: serviciul sau biroul de personal
a devenit direcţie a relaţiilor sociale sau direcţie a resurselor umane, subordonată
nemijlocit managerului general al companiei. În acest sens, reţinem opiniile specialiştilor
în domeniul managementului resurselor umane, care subliniază faptul că „dintre toate
funcţiunile întreprinderii, funcţiunea de personal este probabil cea care a cunoscut
evoluţia cea mai spectaculoasă şi cea mai importantă în decursul acestor ultimi zece ani.
Această evoluţie se va continua şi în viitor, atât în ceea ce priveşte conţinutul funcţiunii,
cât şi în ceea ce priveşte profilul oamenilor care o exercită”.
